|
Vineri, 25 Martie 2011 12:20 |
|
Senatul României a adoptat astăzi, 23 martie, cu unanimitate, proiectul de lege (L43/2011) al senatorul braşovean Florian Staicu prin care rolul avertismentului în Codul Rutier va creşte în importanţă, sporind componenta educativă în detrimentul măsurilor punitive actuale. Scopul principal al proiectului de lege este acela de a obliga organul de constatare al contravenţiilor să aplice doar avertisment participanților la trafic dacă aceștia, în momentul săvârșirii contravenției, nu au alte mențiuni în portofoliu contravențional. Cu 90 de voturi pentru și nici unul împotrivă, în condițiile în care puține legi organice mai întrunesc voturi de trecere la Senat în ultimul timp, modificările aduse Codului Rutier de senatorul PDL vor implementa un sistem de avertismente care să-l completeze pe cel al amenzilor, faptele ce prezintă un grad de pericol social scăzut fiind sancţionate corespunzător.
Motivaţia invocată de senatorul Florian Staicu pentru alegerea faptelor sancţionate de avertisment constă în explicaţia că aceste contravenţii, în cazul în care nu se repetă, nu dau naştere unui pericol social suficient de ridicat, nu afectează grav siguranţa traficului şi a celorlalţi şoferi şi nu denotă o atitudine periculoasă social a contravenientului. În plus, nu se justifică ca în anul 2011 să fie date amenzi şoferului care şi-a uitat actele acasă, în condiţiile în care s-au făcut investiţii însemnate în informatizarea şi dotarea tehnică a M.A.I.
În momentul actual, Codul Rutier reglementează două tipuri de sancţiuni principale: avertismentul şi amenda. În realitate, practica a demonstrat că avertismentul este rareori aplicat, el fiind mai degrabă o modalitate prin care poliţiştii rutieri îşi manifestă simpatia faţă de anumite persoane. Prin urmare, rolul educativ şi scopul de prevenire a încălcărilor regulilor de circulaţie este serios diminuat, dacă nu chiar compromis.
În urma acestui vot, senatorul Florian Staicu este încrezător în şansele maxime ale votării proiectului de lege și de către Camera Deputaților, Cameră Parlamentară Decizională, efectul fiind dispariţia actualului regim sancţionator din Condului Rutier ce duce la frustrarea conducatorilor auto şi la dobândirea unei atitudini de dispreţ faţă de organul de constatare al contravenţiilor. În plus, se va împiedica aplicarea unor sancţiuni disproporţionate şi se va micşora numărul proceselor verbale de constatare atacate în instanţă.
|
|
Vineri, 25 Martie 2011 12:18 |
|
DATA: 24-03-2011
EMISIUNEA: NAŞUL
POSTUL: 10 TV
ORA: 20.00
MODERATOR: RADU MORARU
INVITAŢI: ELENA UDREA
Radu Moraru: Am revenit, suntem în direct. Citeam, mă documentam să văd ce mai e nou, nu trece o zi să nu fie ceva în presă despre Elena Udrea şi am văzut cum Ion Iliescu spunea deunăzi că este o femeie cu foarte multe calităţi. Are şi nişte răutăţi, dar este o femeie care a reuşit, o femeie agreabilă. Iată că sunt primari PSD, PNL, care beneficiază de fonduri din partea ministerului condus de doamna Udrea. Este considerat ministrul cu cele mai importante bugete, este atacată zilnic. Are verb, răspunde, este agreabilă ca înfăţişare, bărbaţii mitocani o atacă, evident. E clar însă că în ultimii ani a reuşit fantastic să devină unul din brandurile României. Şi în această seară, în persoană, Elena Udrea la „Naşul”. Sărut mâna!
Elena Udrea: Bună seara!
Radu Moraru: Sunteţi un brand, sunteţi în fiecare zi în presă, duşmanii spun că aveţi cei mai mulţi bani pe mână din România şi îi distribuiţi cum vreţi dumneavoastră. Şi prima întrebare este să vă întreb dacă v-aţi simţit vreodată, în ciuda acestei puteri pe care v-o alocă şi presa şi adversarii, dacă v-aţi simţit vreodată neputincioasă în ceea ce priveşte un proiect pe care să vreţi să îl faceţi şi să nu puteţi?
Elena Udrea: În primul rând bună seara şi bine v-am găsit. Sunt prima dată la „Naşul” şi am constatat că nu stau foarte departe de dumneavoastră, deci dacă mă invitaţi mai des vin mai des.
Radu Moraru: Cu drag.
Elena Udrea: Şi vă mulţumesc pentru introducerea pe care aţi făcut-o, nu am mai auzit atâtea lucruri frumoase spuse despre mine cred că din copilărie.
Radu Moraru: Să ştiţi că m-a surprins Ion Iliescu foarte mult. Citind declaraţia sa: ia uite domnule ce zice Ion Iliescu.
Elena Udrea: Da, a fost neaşteptat din partea domnului Ion Iliescu, având în vedere că suntem din partide diferite. Nu pot decât să îi mulţumesc pentru aprecieri. Da, de foarte multe ori mă simt neputincioasă şi o să vă spun chiar o experienţă recentă pe care o am la minister, să lucrezi la stat e foarte greu, să lucrezi în administraţia centrală cu un aparat obişnuit cu un anumit ritm, cu un anumit mod de a face lucrurile, fără neapărat să aibă răspunderi pentru anumite proiecte, care sunt de obicei ale ministrului, e dificil.
Radu Moraru: Nu e ca la privat.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Marţi, 22 Martie 2011 13:35 |
Reprezentanţii arcului guvernamental în comisia juridică a Senatului au dat, marţi, un raport favorabil cu amendamente proiectului legislativ care prevede alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, însă opoziţia contestă valabilitatea acestuia. Raportul a fost dat cu unanimitate de voturi, la şedinţă participând cei patru reprezentanţi ai PDL şi cel al UDMR, în lipsa reprezentanţilor PSD şi PNL. Propunerea legislativă, iniţiată de mai mulţi parlamentari PDL şi PSD prevede că 'este declarat ales primar candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi valabil exprimate în primul tur de scrutin', iar al doilea tur de scrutin are loc doar în caz de balotaj. În cadrul şedinţei a fost adoptat un amendament propus de senatorul PDL Ioan Ruşeţ care vine, practic, în completarea textului propus de iniţiatori, explicitând situaţiile în caz de balotaj, dacă unul dintre candidaţi ar deceda, s-ar retrage sau nu ar mai îndeplini condiţiile legale pentru a ocupa funcţia. Astfel, în cazul în care se ajunge la o situaţie de balotaj între doi candidaţi, iar unul dintre ei se află într-una dintre situaţiile mai sus menţionate, potrivit amendamentului adoptat, celălalt candidat ar fi declarat automat primar. În cazul în care sunt mai mult de doi candidaţi, iar unul se află într-una din aceste situaţii, se organizează un al doilea tur, în termen de două săptămâni de la primul. În expunerea de motive care însoţeşte proiectul legislativ, iniţiatorii susţin că această modificare legislativă este necesară 'având în vedere criza financiară care afectează grav bugetul de stat şi cele locale, dar şi pentru un tratament egal în ceea ce priveşte alegerea primarilor şi a preşedinţilor de consilii judeţene'. Proiectul legislativ a fost iniţial semnat şi de parlamentari ai PNL, însă aceştia şi-au retras ulterior semnăturile. |
|
Marţi, 22 Martie 2011 13:25 |
Propunerea legislativă a senatorului PDL Florin Staicu privind etichetarea produselor alimentare în funcţie de conţinutul aditivilor a primit din partea Comisiei pentru sănătate din Senat aviz favorabil, în unanimitate.
Potrivit iniţiativei legislative, fiecare produs alimentar trebuie să aibă înscrisă pe etichetă sau pe ambalaj o bulină verde, portocalie sau roşie - bulina verde pentru produsele alimentare sănătoase, care pot fi consumate zilnic fără să prezinte vreun risc pentru sănătate, bulina portocalie pentru produsele alimentare care trebuie consumate cu moderaţie iar bulina roşie pentru cele care conţin substanţe sau aditivi care pot avea efecte dăunătoare asupra sănătăţii.
'Asistăm cu toţii la o incidenţă crescută a bolilor cardio-vasculare, a cancerului şi a diverselor tipuri de alergii. Foarte mulţi cercetători pun pe seama aditivilor alimentari acest fenomen. Astăzi etichetarea produselor alimentare se face prin descrierea E-urilor, a componenţei chimice a acestora, dar foarte puţini consumatori cunosc semnificaţia respectivelor E-uri. Se spune că E-urile care se folosesc nu sunt nocive, dar nimeni nu a făcut studii în care să se verifice dacă nu cumva consumul pe termen mediu sau lung, în cantităţi mari, nu este nociv sănătăţii. Prin urmare, eu am considerat necesară o etichetare suplimentară prin care să determin achiziţia unui produs alimentar în cunoştinţă de cauză', a declarat Staicu pentru AGERPRES.
Senatorul PDL a subliniat faptul că o etichetare suplimentară creşte încrederea cumpărătorului în produsul alimentar achiziţionat dacă acesta are o bulină verde.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Luni, 21 Martie 2011 18:03 |
|
Atitudinea duplicitară a parlamentarilor USL faţă de drepturile minorităţilor este devoalată în declaraţia politică a Senatorului Mihail Hărdău depusă în şedinţa Senatului de luni, 21 martie 2011. Intitulată „Ipocrizia în politică”, declaraţia pune în evidenţă reacţiile contradictorii promovate de USL referitor la articolele privind învăţământul pentru minorităţile naţionale, prevăzute în raportul suplimentar pe proiectul Legii educaţiei naţionale, dezbătut în prezent la nivelul Comisiei pentru învăţământ din Senat.
În condiţiile în care senatorii Opoziţiei din Comisia pentru învăţământ şi-au manifestat recent aprobarea şi votul unanim în favoarea prevederilor privind predarea istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor, respectiv predarea limbii române după programe şcolare şi manuale speciale, elaborate pentru minoritatea respectivă, Senatorul Mihail Hărdău consideră că această schimbare bruscă de opţiune denotă nu numai incoerenţa şi fanfaronada naţionalistă a USL, cât şi interesele conjuncturale în perspectiva unei alianţe cu UDMR.
„Tergiversat cu deliberare sub mandatul politic al Opoziţiei pe toată durata verii anului trecut, dezbătut pompieristic şi neregulamentar toamna la sfârşit de săptămână, în absenţa senatorilor Puterii, respectiv a mea, în calitate de Preşedinte al Comisiei, raportul pe proiectul Legii educaţiei naţionale a recuperat mult prea târziu un consens primăvăratic discutabil pentru a concura cu o lege aflată deja în vigoare”, apreciază Senatorul Mihail Hărdău.
|
21.03.2011
|
Biroul de presă
Cabinet Senatorial Mihail Hărdău
|
|
|
Luni, 21 Martie 2011 18:01 |
|
Gheorghe Flutur: Buna ziua. Temele discutate astazi la sedinta saptamanala a Biroului Permanent National al PDL. As incepe cu tema care ne-a luat cel mai mult timp, este vorba de problemele economice, legislatia in domeniul economic, si vreau sa reamintesc ca in sedinta de ieri Guvernul Romaniei a aprobat o Ordonanta de Urgenta referitoare la reesalonarea datoriilor firmelor care au posibilitate sa se dezvolte. Si vreau sa explic putin faptul ca Partidul Democrat Liberal, dupa ce a aprobat Codul muncii, o lege extrem de importanta pentru flexibilizarea pietei muncii, pentru incurajarea si stimularea angajatorilor, vine in continuare cu un pachet de legi referitoare la un „balon de oxigen” care se da firmelor, mediului de afaceri, si aici vorbim atat de firmele cu capital privat, cu capital de stat, si am discutat in amanunt aceasta initiativa, aceasta Ordonanta de Urgenta.
De asemenea, vreau sa va spun ca am discutat despre un proiect de lege care este la Parlament, legea mestesugarilor, o lege pe model german, care incurajeaza ucenicia, incurajeaza formarea unor indeletniciri care sa scoata la suprafata produsele traditionale si ceea ce putem noi sa facem, legea zilierilor.
M-as intoarce putin la aceasta Ordonanta de Urgenta referitoare la reesalonarea datoriilor si as vrea sa fac cateva comentarii:
- Mai intai se refera atat la companii cu capital public, cat si capital privat;
- Nu e vorba de stergere de datorii, ci de reesalonare;
- Se plateste dobanda la fiecare rata;
- Se garanteaza cu active, cu contracte si se plateste dobanda;
- Este vorba de o reesalonare pe 5 ani de zile si se are in vedere capacitatea financiara, perspectiva economica a agentului economic;
- Practic, pot sa faca si credite pe care sa le foloseasca in capitolul de dezvoltare a societatii.
In acest fel se doreste o redresare si o mana intinsa mediului de afaceri mai ales pentru cei care sunt in blocaj economic din cauza crizei. Asta este ideea de baza pentru care Guvernul a elaborat aceasta Ordonanta de Urgenta si evident pregatim si alte masuri, si alte pachete de legi, care sa duca la relansarea mediului de afaceri in Romania.
A doua tema pe care am discutat-o astazi, tema pe care am discutat-o si in Coalitia de guvernare, se refera la modificarea legii Administratiei Publice Locale - Legea 215, si sunt aici cateva capitole pe care vreau sa vi le reamintesc. E vorba de statutul alesilor locali, de validarea mandatelor, care dupa parerea noastra, si propunerea este acceptata in Coalitie, trebuie sa fie o validare de drept, luat la cunostinta de catre secretarul judetului sau de catre secretarul Consiliului local, al Primariei, vacantarea sa fie rezolvata in instanta. Stiti foarte bine ca au fost probleme cu acele locuri care au aparut vacante si validarea lor, blocaje in anumite Consilii locale, si aici instanta sa rezolve aceasta problema si apoi secretarul sa ia nota de aceasta vacantare si ocupare a postului vacant. Problema primarului si conducerea sedintelor de catre primar si presedintele de Consiliu judetean si dreptul de vot, la Consiliile judetene exista acest drept de vot si se conduce sedinta de presedintele Consiliului judetean, la primar nu, dar se doreste acest lucru, modificarea legii in acest sens. Apoi, in modificarea legislativa se are in vedere partajarea raspunderii pentru legalitate, continut tehnic, si aici este vorba de responsabilitatea pe care o are primarul si cei care contrasemneaza. Apoi, este vorba de aprecierea oportunitatii unei hotarari de Consiliu local sau judetean. Oportunitatea este hotarata deci de deliberativul local sau judetean, atat. Deci, el este cel care hotaraste aceasta oportunitate. Reprezentarea in justitie de catre un primar, un ales, este o reprezentare care sa nu o faca in nume propriu, ci in numele institutiei. Sunt cateva nuante, cateva precizari care au venit in urma intalnirilor din asociatiile primarilor de comune, de orase, de municipii. Deci, aceste lucruri s-au discutat astazi, si speram ca aceste propuneri sa fie finalizate in aceasta saptamana si saptamana viitoare Guvernul sa iasa cu o initiativa legislativa in procedura de urgenta pentru urmatoarea sedinta de Guvern, adica in data de 30 martie.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Duminică, 20 Martie 2011 14:57 |
Senatorul Ion Ruşeţ a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Gorj, sâmbătă, în cadrul Consiliului de Coordonare al partidului. Noul preşedinte al democrat-liberalilor gorjeni a fost ales de 446 dintre cei 451 de delegaţi prezenţi în sală. Alături de Ruşeţ, în noua structură de conducere a PDL Gorj au mai fost aleşi ca prim-vicepreşedinţi Severus Militaru şi Dorin Filip, aceştia obţinând 358 şi, respectiv, 294 de voturi pentru. Pentru funcţia de prim-vicepreşedinte mai candidase şi Marcel Hoară, acesta pierzând însă cu 218 voturi pentru şi 271 împotrivă. La aflarea rezultatului votului, Ion Ruşeţ i-a asigurat pe membrii PDL Gorj că, împreună, în noua echipă, va face paşii stabiliţi şi vor ieşi învingători în prima confruntare electorală de anul viitor. În şedinţa Consiliului de Coordonare al organizaţiei judeţene au mai fost aleşi cei zece vicepreşedinţi ai filialei - primarul comunei Negomir, Ion Gruescu, primarul comunei Roşia de Amaradia, Liviu Cotojman, Nicolae Daviţoiu, preşedintele PDL Târgu-Jiu, inspectorul şcolar general adjunct, Gheorghe Mitescu, preşedinta Organizaţiei de Femei a PDL Târgu-Jiu, Rodica Dârnu, şeful Direcţiei Silvice Gorj, Gheorghe Novac, directorul compartimentului de Resurse Umane din cadrul CE Turceni, Corneliu Gârjoabă, Nicolae Giuran, Ion Dobriţoiu şi Constantin Drăghici, secretarul general în persoana lui Nicolae Cilibiu, iar cele şase posturi de secretari executivi au fost ocupate de Dan Vâlceanu, Ilie Crintea, Lucreţia Cojocaru, Emil Dragomirescu, Victor Golea şi Sorin Chircu. La lucrările de sâmbătă ale Consiliului de Coordonare al PDL Gorj au fost prezenţi preşedintele PDL, Emil Boc, secretarul general al formaţiunii, Vasile Blaga, şi ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş. Alături de aceştia au mai participat Mihai Stănişoară, preşedintele PDL Mehedinţi, senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea, şi Darius Vîlcov, preşedintele PDL Slatina. |
|
Duminică, 20 Martie 2011 14:53 |
|

Organizatia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Iasi a organizat joi, 17 martie, o actiune caritabila sub genericul: Balul Primavarii. Participantii la aceasta actiune au avut, in loc de bilet de intrare, jucarii, ce vor fi donate copiilor cu sindrom down din Iasi pe data de 21 Martie, cu ocazia Zilei Internationale a Sindromului Down.
„Este important ca tinerii sa constientizeze ca impreuna pot realiza actiuni deosebit de frumoase pentru cei care au cea mai mare nevoie de ele. Astfel de evenimente dezvolta in randul tinerilor nostri spiritul de solidaritate si ii face sa descopere bucuria de a darui. Nu pot decat sa felicit acesti tineri entuziasti si ma bucur ca am fost alaturi de ei in aceasta initiativa. Bineinteles, am participat in cadrul acestui proiect si cu o jucarie.”, a declarat senatorul Mihaela Popa, presedintele PDL Iasi.
Evenimentul a reunit peste 250 de tineri democrat liberali, iar jucariile aduse vor fi donate copiilor cu sindrom down din Iasi cu ocazia Zilei Internationale a Sindromului Down, cand tinerii democrat liberali se vor afla in mijocul acestor copii, impartindu-le jucarii.
„Tinerii din PDL Iasi dau dovada inca o data de unitate, spirit de echipa si empatie. Ma bucur ca prin organizarea acestui eveniment reusim sa aducem un zambet copiilor cu sindrom down din Iasi. ”, a declarat Radu Ursanu, presedintele OTPDL Iasi |
|
Vineri, 18 Martie 2011 09:38 |
|
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a declarat, joi, la Arad, că se duce "o bătălie dură" pentru eliminarea produselor etnobotanice de pe piaţă, iar în prezent se lucrează şi pentru combaterea vânzării pe internet a acestor produse.
"Împreună cu ministrul Sănătăţii, cu ministrul Agriculturii, am semnat un ordin comun prin care acţionăm în vederea eliminării de pe piaţă a acestor magazine care vând produse etnobotanice. Ducem om bătălie dură cu tot ceea ce înseamnă distribuţie de produse etnobotanice. Avem acţiuni în fiecare săptămână, rezultatele sunt bune şi să sperăm că vom reuşi să diminuăm cât mai mult acest aspect", a declarat Igaş.
Ministrul a mai menţionat că, în prezent, se lucrează şi la un proiect prin care să fie combătută comercializarea pe internet a produselor etnobotanice. "Lucrăm şi la acest capitol. Avem un concept, dar care încă nu este definitivat", a afirmat Igaş, care a mai adăugat că, la nivelul judeţului Arad, au fost închise patru magazine care comercializau produse etnobotanice.
Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, a participat, joi, la Arad la o dezbatere privind promovarea parcurilor industriale pentru dezvoltarea comunităţilor locale.
Preluare RealitateaTv |
|
|