News
| Noi masuri guvernamentale pentru programul "Prima casa" |
|
|
|
| Joi, 18 Februarie 2010 00:19 |
|
Sprijin pentru beneficiari ai fondurilor structurale Programul Renaşterea satului românesc – 10 case pentru specialişti 1. Guvernul a adoptat, în şedinţa de astăzi, o Hotărâre prin care se restructurează şi extinde Programul Prima casă, astfel încât accentul să fie pus pe stimularea construcţiei de locuinţe noi, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei Executivului. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a precizat că pentru acest an plafonul garanţiilor guvernamentale alocat acestui Program este de 700 de milioane de euro. Premierul a menţionat că se va aplica, în continuare, mecanismul garanţiilor guvernamentale pentru sprijinirea persoanelor care doresc să achiziţioneze prin Programul „Prima casă” o locuinţă deja finalizată sau o locuinţă aflată în stadiul de construcţie „la roşu”. În aceste cazuri, plafonul individual de garantare este echivalentul în lei al sumei de 60.000 euro, a menţionat primul-ministru. Premierul a punctat din nou avantajele acestui Program guvernamental pentru beneficiari. “Cei care astăzi plătesc 200 - 300 de euro chirie, cu aceşti bani pot să-şi plătească rata la casă, la o bancă şi să aibă o locuinţă în proprietate. Mai mult decât atât, avansul minim pe care îl cerem este de 5% şi nu cum este în jur de 25 - 30%, în cazul creditelor ipotecare, fără a mai fi nevoie de garanţii suplimentare, pentru ca statul să instituie o garanţie care are o valoare de 60.000 de euro, 70.000 de euro sau 75.000 de euro”, a afirmat primul-ministru Emil Boc. Actul normativ introduce o serie de elemente noi. Astfel, pentru locuinţele noi, care urmează să fie construite în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a hotărârii adoptate astăzi de Guvern, este prevăzut un plafon individual de garantare de până la 70.000 de euro, a adăugat şeful Executivului. Pentru construirea de locuinţe de către asociaţii fără personalitate juridică, constituite din minimum 7 beneficiari, în baza autorizaţiilor de construire eliberate după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se vor acorda garanţii guvernamentale în limita unui plafon individual de 75.000 de euro. „Modificările aduse Programului Prima casă pun accent pe construcţia de la zero a locuinţelor, cu efect multiplicator în economie, care să stimuleze crearea de noi locuiri de muncă şi să aducă mai multe resurse activităţii economice într-o perioadă încă dificilă din punct de vedere economic”, a declarat primul-ministru. În ceea ce priveşte acordarea de garanţii pentru construcţia de locuinţe noi şi pentru construcţia de locuinţe pentru asociaţii, ministrul Finanţelor a precizat că persoanele care beneficiază de acest sprijin „vor primi o garanţie, cu care merg la bancă, iar banca va vira banii pe stadii de execuţie”. De asemenea, ministrul Sebastian Vlădeascu a explicat că una dintre condiţiile pentru acordarea garanţiilor guvernamentale asociaţiilor care doresc construirea de locuinţe în comun, este deţinerea unui teren. Atât primul-ministru cât şi ministrul Finanţelor au precizat că vor fi menţinute reglementările din cadrul acestui Program cu privire la dobânda la care se acordă creditele, avansul pe care beneficiarii împrumuturilor garantate de stat trebuie să le prezinte. 2. Sprijin pentru beneficiari ai fondurilor structurale Primul-ministru Emil Boc a anunţat, la finalul şedinţei de Guvern, că Executivul a aprobat Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României. „Practic, utilizăm instrumentul garanţiilor guvernamentale pentru sprijinirea autorităţilor locale, astfel încât acestea să poată cofinanţa partea lor de contribuţie la fondurile Uniunii Europene şi comunităţile să se modernizeze cu bani europeni” a explicat primul-ministru. Beneficiarii acestui sprijin sunt autorităţile locale, instituţiile de învăţământ superior de drept public acreditate sau institute de cercetare-dezvoltare de drept public pentru infrastructură din domeniul cercetării şi dezvoltării şi operatorii regionali de servicii de alimentare cu apă şi canalizare care implementează proiecte finanţate în cadrul Axei prioritare nr.1 din Programul Operaţional Sectorial „Mediu”. Proiectele pentru care se acordă garanţii sunt cuprinse în următoarele domenii: infrastructură rutieră, de energie, de alimentare cu apă, de canalizare şi tratarea apelor uzate, managementul deşeurilor, infrastructura din educaţie, de cercetare, de sănătate, de asistenţă socială. „Este un mijloc direct, eficient, pragmatic prin care răspundem nevoilor comunităţilor locale de a absorbi cât mai mult din banii europeni pe care îi au la dispoziţie” a adăugat premierul Boc. Plafonul de garanţii pentru acest Program este de 2,6 miliarde lei până la finele anului 2010, a precizat ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu. 3. Guvernul va lansa un nou program de construcţie de locuinţe care vizează renaşterea satului romanesc – „10 case pentru specialişti” – a anunţat ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului Elena Udrea, la finalul reuniunii de astăzi a Executivului. Ministrul Elena Udrea a precizat că acest program guvernamental a fost prezentat în primă lectură în reuniunea Executivului de astăzi, şi a primit susţinerea tuturor membrilor cabinetului, urmând ca în următoarea şedinţă de Guvern să fie aprobată o Hotărâre de Guvern în acest sens. „Vom comunica cu autorităţile publice locale pentru a identifica terenurile /.../ şi sperăm că după derularea procedurilor de achiziţie a lucrărilor de construcţie, în a doua jumătate a acestui an deja să putem porni la implementarea primului astfel de proiect.” Ministrul Elena Udrea a declarat că programul guvernamental îşi propune să finanţeze construirea a 10 case în fiecare comună, pentru specialiştii care sunt angajaţi în sectorul public în mediul rural: medici, profesori, ingineri sau poliţişti. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a precizat că persoanele cu vârsta mai mică de 35 de ani vor avea prioritate în obţinerea unei case prin acest program guvernamental. Casele vor fi realizate din bugetul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, la solicitarea administraţiilor publice locale, iar închirierea locuinţelor pentru specialişti se face pe durata contractului de munca. Oportunitatea aplicării unei taxe de închiriere, precum şi cuantumul chiriei vor fi stabilite de către administraţiile locale, dar chiria nu poate fi mai mare decât cheltuielile de administrare a locuinţei. Locuinţele vor avea 2 sau 3 camere, iar suprafeţele locative vor avea în 100 mp sau 120 mp, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului urmând să stabilească un model tip pentru aceste case. |







Restructurarea şi extinderea programului Prima casă









